Stereo70 pe scurt, pentru firmele de cadastru

Stereo70 e sistemul de proiecție în care se lucrează cadastrul în România. Nu trebuie să fii geodez ca să lucrezi corect cu el, dar merită să înțelegi ce înseamnă, pentru că explică de ce unele erori apar și de ce, în 4cad, nu prea au de unde să apară.

Ce e, în cuvinte simple

Pământul e curbat, planurile sunt plate. O proiecție e regula matematică prin care treci de la poziția de pe glob la o poziție pe o foaie plană. Orice proiecție deformează ceva (distanțe, unghiuri sau suprafețe), iar fiecare țară alege una care deformează cât mai puțin pe teritoriul ei.

România folosește proiecția stereografică 1970, pe scurt Stereo70. Consecința practică pentru tine: poziția unui punct nu se scrie în grade de latitudine și longitudine, ci ca o pereche de coordonate plane, în metri. Aceleași unități cu care măsori pe teren, aceleași cu care calculezi suprafețe.

De aici vin trei lucruri utile de zi cu zi:

• Distanțele se calculează direct, cu geometrie plană, între două perechi de coordonate.
• Suprafețele se calculează direct din colțurile poligonului, în metri pătrați.
• Diferențele mici sunt vizibile ca atare. O abatere de 0,02 înseamnă exact doi centimetri, nu o fracțiune de grad pe care trebuie s-o convertești ca să înțelegi cât e.

Coordonatele Stereo70 sunt numere mari, de ordinul sutelor de mii de metri, pentru că originea sistemului nu e undeva lângă parcela ta. Nu te speria de ele; important e că diferența dintre două numere mari e tot o distanță în metri.

De ce contează că harta lucrează nativ în Stereo70

În 4cad, harta lucrează direct în Stereo70. Asta înseamnă că fiecare colț pe care îl pui e deja în coordonate reale, nu într-un sistem intern din care se face apoi o conversie când exporți.

Diferența dintre „lucrează nativ" și „convertește la ieșire" nu e teoretică. Fiecare conversie între sisteme e o operațiune numerică, iar operațiunile numerice repetate acumulează abateri minuscule. Când lucrezi la nivel de milimetru, pe mii de imobile, abaterile acelea se adună exact acolo unde te doare: pe laturile comune dintre parcele vecine, unde se transformă în goluri și suprapuneri.

Dacă desenul e de la bun început în coordonatele finale, problema aceasta pur și simplu nu are de unde să apară.

Unde vezi coordonatele în aplicație

Ai două locuri, pentru două nevoi diferite.

În josul hărții, sub cursor

Cât timp te plimbi pe hartă, jos ai coordonatele punctului de sub cursor și scara planului. E verificarea rapidă: te uiți acolo și îți dai seama imediat dacă ești unde crezi că ești. Când primești un punct din teren și vrei să vezi unde cade, mișcarea asta îți spune în două secunde dacă desenul e poziționat corect.

În panoul Vertecși

În dreapta editorului, tabul Vertecși îți arată coordonatele conturului selectat, colț cu colț, și te lasă să le editezi direct. Acolo mergi când ai valoarea exactă din măsurătoare și vrei fix valoarea aia, fără aproximări de mouse.

E și instrumentul potrivit pentru verificări punctuale: dacă bănuiești că un colț nu coincide cu al vecinului, compari valorile din Vertecși la ambele imobile. Ori sunt identice, ori nu sunt. Nu e loc de interpretare.

Fundalurile nu sunt referința

Din colțul hărții poți schimba fundalul: satelit, hibrid sau hartă cu străzi. Sunt extrem de utile ca să te orientezi (recunoști drumul, casa, limita de tarla), dar merită spus limpede:

Fundalul e context vizual, nu sursă de coordonate. Imaginile satelitare au propriile lor abateri de poziționare, iar acestea variază de la o zonă la alta. Dacă desenezi „după cum se vede pe satelit", introduci în lucrare o eroare pe care nu o controlezi.

Referința rămâne ce ai măsurat pe teren și ce scrie în acte. Fundalul îl folosești ca să confirmi că ești în locul potrivit și că n-ai pus un imobil cu 200 de metri mai încolo. Pentru asta e excelent.

Din tabul Straturi aprinzi și stingi ce vrei să vezi (imobilul curent, etichetele, sectorul curent sau oricare alt sector) și le reglezi transparența.

Setările astea se rețin pe calculatorul tău. Dacă un coleg lucrează în alt fel pe același UAT, nu vă încurcați între voi: fiecare își are propria configurație de afișare.

Consecințe practice, pe scurt

Ce înseamnă toate astea pentru munca de zi cu zi:

• Suprafața măsurată vine din desen. Dacă desenul e în coordonate reale, suprafața calculată din el e direct comparabilă cu suprafața din acte. De aceea, când cele două diferă, aplicația ți-o arată cu roșu: ai o discrepanță reală de lămurit, nu un artefact de conversie.
• Snap și magnet chiar preiau coordonate exacte. Când te lipești de colțul vecinului, iei aceeași valoare, nu una apropiată. Asta e tot mecanismul prin care se evită golurile și suprapunerile.
• DXF-ul dus-întors nu strică nimic. Colțurile se păstrează exact, fără rotunjiri (vezi ghidul despre import și export DXF).
• Verificarea topologică are sens la milimetru, pentru că se face pe suprafețe calculate în coordonate reale.

Câteva obiceiuri bune

1. Verifică o coordonată cunoscută la începutul lucrării. Ia un punct de care ești sigur, uită-te unde cade pe hartă și confirmă. Cinci minute la început îți scutesc o revizuire completă mai târziu.
2. Nu amesteca sistemele în CAD. Dacă un fișier vine dintr-un sistem local sau dintr-un plan translatat, rezolvă asta înainte de import, nu după.
3. Când ai valoarea exactă, scrie-o. Panoul Vertecși e acolo tocmai pentru asta.
4. La cerințele oficiale, mergi la sursă. Formatul în care se predau coordonatele și convențiile de notare pot diferi între documentații; verifică cerințele în vigoare ale OCPI-ului tău în loc să te iei după o lucrare mai veche.

Restul uneltelor de hartă le găsești descrise în pagina de funcționalități, iar drumul până la documentele de depus în ghidul despre generarea CGXML pentru ANCPI și în pagina despre generare CGXML.